Privind pe sub podul de nuci din bătrânul Cișmigiu nu poţi să vezi decât şcene de poveste...
Am stat jos, în mijlocul podeţului... Am aşteptat minute în șir să "ascult" povestea lui... Zecile de trecători mă ocoleau prin spate, ca să nu-mi strice priveliştea, deşi mulţi probabil nu înțelegeau de ce nu privesc pe deasupra balustradei din lemnul gros al bătrânului nuc... Zgomotul produs de ramele bărcilor, clipocitul duios al apei verzulii, vorbele şi râsetele celor aflaţi în acele bărci ce treceau în acele momente pe sub pod, sunau într-un mod aparte, diferit de orice a-ţi asculta în alt loc similar... Nu am făcut decât o singură fotografie... aceasta... deşi sunt genul care alege una din zece sau douăzeci... încadrarea aceasta, formatul, momentul ales, toate mi le-am închipuit exact așa, din clipa în care am apăsat cu înfrigurare pe declanșator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu