31 ianuarie 2012

Lumini de gheață...








     Nu sunt un om al extremelor, niciodata nu am suportat nici căldura exagerată şi nici temperaturile scăzute... dar atunci cănd reprezentanţii acestor extreme se întâlnesc la masa rotundă fac ca sufletul să-mi tresară în sumbra clepsidră a timpului iar inima să îmi zbenguie în Universul acesta ce a făcut posibilă arhitectura bucuriei şi proiecţia veseliei pe şcena minusculei retine şi a fastuaselor culise ale minţii...
     A fost o perioadă extrem de rece... vedeam seara cum aceste flori de gheaţă se căţărau sârguincioase pe geamurile ce închid balconul iar dimineaţa observam zâmbetul vesel şi cald al unui soare cu dinţi ce izgonea parcă instantaneu şi ultima petală de gheaţă... 
     Seara era prea întuneric iar lumina dimineţii aducea cu ea un mare avantaj dar şi un şi mai mare dezavantaj... Trei zile la rând... trei dimineţi consecutive m-am trezit cu gândul la florile mele ce le doream imortalizate... În prima dimineaţă am găsit geamurile uscate chiar, a doua dimineaţă, trezit mai devreme, până am scos aparatul le-am pierdut văzând cu ochii... Ei, în a treia dimineaţă când m-am trezit era încă întuneric afară şi am aşteptat momentul când lumina, prin măreţia şi puterea Soarelui la răsărit, a fost numai bună, iar floricelele de gheaţă şi toate desenele organice oferite de apa aflată în starea cea mai creativă erau încă amorţite, am avut la dispoziţie, după ceas, exact 5 minute, timp în care am furat naturii şi timpului cam 25 de instantanee.
     Am avut această filozofie şi anume... stările opuse, extremele cele mai respingătoare, pot convieţui, pot sta împreună... fie şi pentru puţin timp dar... se poate. Iar din ce am reuşit eu să surprind... aceste apropieri pot aduce lucruri extrem de frumoase, stări extrem de plăcute... sentimente, culori, idei, contraste, sclipiri, dragoste şi... lumini de gheaţă.

17 ianuarie 2012

Colimator parc...


 Perechi pe aleea... "Fără pereche"
In ziua de azi vezi tot mai greu perechi la vârsta a doua care să arate ca o... pereche! Înţeleg să ai o problemă cu vecinul, cu vânzătorul, eu ştiu?... cu Guvernul sau Patronul... dar de ce să ai ceva cu tocmai perechea ta? pe care ţi-ai ales-o cu inima şi mintea ta sau ai putea spune că, ţi-a ales-o soarta, asta ca să scapi total de orice vină... Pentru mine, ca şi pentru ei, aceasta este o alee... fără pereche!

Vânătorul a fost... vânat!
Fotografiam nişte detalii de pe pontonul părăsit când am observat în lateral, cu coada ochiului, cum sunt vânat de sclipirea unui obiectiv aflat pe lac. M-am lăsat ciuruit şi în momentul în care barca respectivă a ajuns în dreptul meu mi-am recuperat identitatea prin această fotografie...

În fine, liber şi totuşi... pierdut...
O imagine care mi-a trezit simultan mai multe sentimente... acela de libertate, al zborului şi priveliştii de la înălţime... sentimentul de teamă, de incertitudine, de dezamăgire... dar şi de satisfacţie, de bucurie, de mândrie... toate acestea pe lângă cel al amintirilor plăcute, ale copilăriei pierdute... al dorinţei de luptă continuă, de renaştere, de echilibru în cuget şi gândire... Acelor copii!?... doar lacrimi de durere...

14 ianuarie 2012

Evantaiul speranței...



Ori de câte ori privesc în acel unghi, astfel încât orizontul descrie nemărginirea... ori de câte ori mă aşez în acea poziţie, astfel încât gândul umple Universul... ori de câte ori ascult tăcut, astfel încât zumzetul speranţei îşi desfăşoară extremele... cât de la mine pân' la tine... clipocind bucurie, picurând armonie, susurând încredere, sângerând dragoste... îmi aduce în faţă un curent răcoros cu iz de copilărie şi tot ce am visat cândva am strâns în sertarul căptuşit cu tăcere şi ornat cu linişte, am desenat cu linii paralele tot ce nu exista, am pictat în culori transparente tot ce nu se putea, am sculptat plan sentimente de neimaginat... îmi suflă în ceafă un aer maliţios cu aromă de fericire şi tot ce am sperat cândva am împachetat riguros în conştiinţă, am înghesuit redundant în nesăbuinţă... un aer cald ca de evantai, un evantai scăldat în culori, întreţăsut cu lumină şi armat cu zeci de ace cupidonice, placat cu iluzie şi ornat cu dorinţă, spicat cu visare şi brodat cu năzuinţă... Un evantai al speranţei...

Ori de câte ori privesc în acel unghi, ori de câte ori mă aşez în acea poziţie, ori de câte ori... 
îmi fac vânt încrezător cu un... evantai al speranţei...


Cu dedicaţie:   acelora ce văd în prietenie mai mult decât un simplu mod de a trăi...