Se zice că nu există întuneric ci doar lipsa luminii...

În aproape fiecare seară, timp de aproape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu obișnuiții mei pași repezi, trec pe lângă această casă care, pentru mine ca observator fin de tip cârcotaș, ca persoană aproape obsedată de detaliu, nu pot să nu-i observ două aberații provenite clar dintr-o urbanizare defectuoasă...

Casa nu este aliniată nici față de stradă dar nici față de celelalte case, așa că, mărindu-se strada, cândva o uliță desfundată, aproape că ar fi fost înghițită de aceasta, dar cu priceperea drumarilor coroborat cu indulgența, soră cu neputința, inginerilor de la Urbanizare, respectiv Proiect București au reușit să realizeze un offset impecabil. Bordura retehnologizată, reimportata și de astă dată reinventată,apare într-un ansamblu arhitectonic simbolic, pentru că utilitate nu mai are de zeci de ani. Nici pisica, adaptată mediului periculos urban, nu ar putea păși pe acolo, bordura deviată atent într-un contur ce urmărește pe cel al casei la doar o palmă diferență...

Un drum altfel, cu canalizare, cu un asfalt negru, proaspăt turnat (anual!) ce încă mai amintește de mirosul pătrunzător de catran, cu un sistem modern de iluminare demn de lăudat și cu… Hm! o bordură, inteligentă aş putea spune, care a știut să-şi vadă de drum… Mă întreb cum văd șoferii drumul!?.. A!!! iluminarea!.. cea modernă de care spuneam… demnă de un cartier aparținând zonei istorice.  Deci, mă înțelegeți, când am zis modern am zis stil, eleganță, istorie... Un stâlp stucat, de un alb lăptos, ce amintește de Micul Paris pe care aș putea să-l iubesc cu ardoare și astăzi și un bec cu lumină gălbuie, cu un aer boem, ce are menirea de a face remarcată și clădirea istorică dar și bordura ce ar sta în calea oricărui șofer neadaptat condițiilor de "oraș European"...

In acea seară târzie, de Ianuarie geros, m-am oprit în mijlocul drumului… Exact în acel punct… Am scos înfrigurat trepiedul și am montat grăbit camera ce o port permanent asupra mea… Trebuia să vadă și ea ce vedeam eu, ce simțeam eu, din exact acel punct… Totul părea perfect, perfect simetric, perfect încadrat, perfect luminat Din acel punct nu mai vedeam nici casa construită oblic, nici drumul deviat, nici celelalte becuri arse de pe ceilalți stâlpi… umbra era lumina, arhitectura părea deplină, gerul mai blând, sufletul mai aproape, clipa mai lungă...

Şi mă gândesc și astăzi tăcut cum în aproape fiecare seară, timp de aproape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu obișnuiții mei pași repezi, treceam pe lângă această casă ocolind-o surprins, pe sub lumina boema uimindu-mă plăcut, pășind pe asfaltul negru, căutându-mi acel trecut... Se zice că nu există întuneric ci doar lipsa luminii… așa cum pe această casă nu pot spune că nu există perete ci doar lipsa unei ferestre…