Privind în... mine!

     Ce poate fi mai relaxant decât să fii într-un loc plăcut, un loc liniştit, retras, fără forfota din oraşul supra aglomerat şi animat... Un astfel de loc te detaşează şi îţi deschide canale ale minţii responsabile cu creativitatea, cu gândirea liberă, amintirile... Eu unul aş numi-o relaxare creativă.

     Ceea ce mie personal, cu atât mai mult, îmi place în aceste locuri este să adaug la receptorii mei naturali şi pe cei supra tehnologizaţi... să zicem, o cameră de luat vederi. Dacă priviţi fotografia de mai sus poate o să-mi daţi şi dreptate.

     Era plăcut să privesc apusul de peste lac, să mă las pălmuit de uşoara briză, să ascult simfonia faunei ce se ambiţionează să supravieţuiască în astfel de zone şi încercam să mă fac că nu observ deloc catacombele de terase sau restaurante care parcă nu îşi au locul, fiind prost gândite, prost amenajate, cu scopul clar doar de a aduce profit nu şi de a oferi ambianţe adecvate... Totuşi, prin ochiul de sticlă al micuţului restaurant am sesizat o amenajare ce ţinea de o anumită linie, chiar dacă  includea un amestec de stiluri ale mobilierului de la rococo până la cel baroc sau neoclasic dar important a fost impulsul de a privi şi în acea direcţie şi... cum era şi de aşteptat, nu m-am întors doar eu ci şi aparatul meu care a remarcat, ca şi mine, legătura ce se creea cu peisajul... Povestea era, de această dată, una comună, locurile erau feeric întrepătrunse, se producea o interferenţă magică ce te îmbia la meditaţie, ce îţi aducea în minte, pe lângă semnele de întrebare, şi răspunsurile la ele... Sună sinistru!?... Recunoaşteţi şi voi că de cele mai multe ori ne întrebăm pe noi înşine sau întrebăm pe alţii, în dreapta şi în stânga. Nu cred că oferim mai multe răspunsuri!? dar să ai în faţa ochilor si una şi alta, în acelaşi timp?? e ca şi cum ţi-ai revedea copilăria, ca şi cum ţi-ai aminti cea mai lungă vară petrecută la ţară sau la mare... Permanent am afirmat că amintirile, pentru mine cel puţin, au un rol important. Creativitatea mea artistică în permanenţă se bazează pe idei, imagini, culori, secvenţe şi scene petrecute cândva şi ulterior răscolite şi suprapuse în colaje diverse. Imagini strânse involuntar în zeci de sertare... Sunt tot mai convins că întregul meu comportament, întregul meu mod de gândire, se face printr-o polarizare a tot ce a fost cândva, o procesare codată şi triată de tot ce am asimilat şi am trăit, fie că mi-a plăcut sau nu, fie că am vrut sau nu, fie că am uitat sau mi-amintesc în fiecare zi...

     Fiecare scenă croită, fie ea aparent uitată acum, contribuie omnidirecţional... omniprezent... şi fac din mine să nu fiu altcumva ci ... doar aşa...

     Am mai aruncat încă o privire spre... înainte!? sau ... era înapoi? .... În mod cert, ştiu că, a fost o privire spre... mine!

     Dedicaţie celor ce ştiu să privească... în mine!... nu doar... prin mine...