Se afișează postările cu eticheta abstract. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta abstract. Afișați toate postările
6 iunie 2019
6 aprilie 2019
9 decembrie 2016
19 octombrie 2016
28 august 2016
9 martie 2016
8 martie 2016
O lume... rotundă
Pe o insulă relativ mică, înconjurată de un Ocean, cu adevărat mare, având ca o mică atracție o piscină... atunci, aceasta devine centrul întregii Lumi... o gaură albastră într-un Univers și mai... albastru...
1 noiembrie 2015
4 septembrie 2015
Întrebări în culori și forme...
Ce lucruri ne reprezintă? Cine suntem cu adevărat și încotro ne îndreptăm?
7 decembrie 2014
21 noiembrie 2014
Chipuri de piatră...
Chipuri de piatră...
... chipuri ce ne privesc...
... chipuri ce ne urmăresc...
2 noiembrie 2014
15 mai 2012
Privind în... mine!
Ce poate fi mai relaxant decât să fii într-un loc plăcut, un loc liniştit, retras, fără forfota din oraşul supra aglomerat şi animat... Un astfel de loc te detaşează şi îţi deschide canale ale minţii responsabile cu creativitatea, cu gândirea liberă, amintirile... Eu unul aş numi-o relaxare creativă.
Ceea ce mie personal, cu atât mai mult, îmi place în aceste locuri este să adaug la receptorii mei naturali şi pe cei supra tehnologizaţi... să zicem, o cameră de luat vederi. Dacă priviţi fotografia de mai sus poate o să-mi daţi şi dreptate.
Era plăcut să privesc apusul de peste lac, să mă las pălmuit de uşoara briză, să ascult simfonia faunei ce se ambiţionează să supravieţuiască în astfel de zone şi încercam să mă fac că nu observ deloc catacombele de terase sau restaurante care parcă nu îşi au locul, fiind prost gândite, prost amenajate, cu scopul clar doar de a aduce profit nu şi de a oferi ambianţe adecvate... Totuşi, prin ochiul de sticlă al micuţului restaurant am sesizat o amenajare ce ţinea de o anumită linie, chiar dacă includea un amestec de stiluri ale mobilierului de la rococo până la cel baroc sau neoclasic dar important a fost impulsul de a privi şi în acea direcţie şi... cum era şi de aşteptat, nu m-am întors doar eu ci şi aparatul meu care a remarcat, ca şi mine, legătura ce se creea cu peisajul... Povestea era, de această dată, una comună, locurile erau feeric întrepătrunse, se producea o interferenţă magică ce te îmbia la meditaţie, ce îţi aducea în minte, pe lângă semnele de întrebare, şi răspunsurile la ele... Sună sinistru!?... Recunoaşteţi şi voi că de cele mai multe ori ne întrebăm pe noi înşine sau întrebăm pe alţii, în dreapta şi în stânga. Nu cred că oferim mai multe răspunsuri!? dar să ai în faţa ochilor si una şi alta, în acelaşi timp?? e ca şi cum ţi-ai revedea copilăria, ca şi cum ţi-ai aminti cea mai lungă vară petrecută la ţară sau la mare... Permanent am afirmat că amintirile, pentru mine cel puţin, au un rol important. Creativitatea mea artistică în permanenţă se bazează pe idei, imagini, culori, secvenţe şi scene petrecute cândva şi ulterior răscolite şi suprapuse în colaje diverse. Imagini strânse involuntar în zeci de sertare... Sunt tot mai convins că întregul meu comportament, întregul meu mod de gândire, se face printr-o polarizare a tot ce a fost cândva, o procesare codată şi triată de tot ce am asimilat şi am trăit, fie că mi-a plăcut sau nu, fie că am vrut sau nu, fie că am uitat sau mi-amintesc în fiecare zi...
Fiecare scenă croită, fie ea aparent uitată acum, contribuie omnidirecţional... omniprezent... şi fac din mine să nu fiu altcumva ci ... doar aşa...
Am mai aruncat încă o privire spre... înainte!? sau ... era înapoi? .... În mod cert, ştiu că, a fost o privire spre... mine!
Dedicaţie celor ce ştiu să privească... în mine!... nu doar... prin mine...
1 mai 2012
Contraste în echilibru...
Contraste arhitecturale sau... graniţa firavă dintre bine şi rău, dintre alb şi negru, dintre lumină şi întuneric... şi cu toate acestea, întrevăd un minim echilibru, o uşoară şi inevitabilă convieţuire... Arta, arhitectura, mintea omului... acceptă şi percepe realitatea în diverse perspective şi viziuni...
18 februarie 2012
Zona crepusculară...
Contraste ce îmi plac, culori ce fascinează,
gânduri ce mă năpustesc, ochi ce desenează.
Păreri de care îmi pasă, idei ce răscolesc,
lumini obsedante, umbre ce mă urmăresc.
6 februarie 2012
Protest al personalității...
Clock man... dacă nu e fix... e și ceva... dacă e mai mult și de atât... e fără ceva... dacă nu e nici așa nici așa... atunci ieși afară... te poți orienta după Soare... Fii mereu în pas cu timpul!... tu ești timpul prezent al tuturor evenimentelor tocmai trecute...
31 ianuarie 2012
Lumini de gheață...
Nu sunt un om al extremelor, niciodata nu am suportat nici căldura exagerată şi nici temperaturile scăzute... dar atunci cănd reprezentanţii acestor extreme se întâlnesc la masa rotundă fac ca sufletul să-mi tresară în sumbra clepsidră a timpului iar inima să îmi zbenguie în Universul acesta ce a făcut posibilă arhitectura bucuriei şi proiecţia veseliei pe şcena minusculei retine şi a fastuaselor culise ale minţii...
A fost o perioadă extrem de rece... vedeam seara cum aceste flori de gheaţă se căţărau sârguincioase pe geamurile ce închid balconul iar dimineaţa observam zâmbetul vesel şi cald al unui soare cu dinţi ce izgonea parcă instantaneu şi ultima petală de gheaţă...
Seara era prea întuneric iar lumina dimineţii aducea cu ea un mare avantaj dar şi un şi mai mare dezavantaj... Trei zile la rând... trei dimineţi consecutive m-am trezit cu gândul la florile mele ce le doream imortalizate... În prima dimineaţă am găsit geamurile uscate chiar, a doua dimineaţă, trezit mai devreme, până am scos aparatul le-am pierdut văzând cu ochii... Ei, în a treia dimineaţă când m-am trezit era încă întuneric afară şi am aşteptat momentul când lumina, prin măreţia şi puterea Soarelui la răsărit, a fost numai bună, iar floricelele de gheaţă şi toate desenele organice oferite de apa aflată în starea cea mai creativă erau încă amorţite, am avut la dispoziţie, după ceas, exact 5 minute, timp în care am furat naturii şi timpului cam 25 de instantanee.
Am avut această filozofie şi anume... stările opuse, extremele cele mai respingătoare, pot convieţui, pot sta împreună... fie şi pentru puţin timp dar... se poate. Iar din ce am reuşit eu să surprind... aceste apropieri pot aduce lucruri extrem de frumoase, stări extrem de plăcute... sentimente, culori, idei, contraste, sclipiri, dragoste şi... lumini de gheaţă.
14 ianuarie 2012
Evantaiul speranței...
Ori de câte ori privesc în acel unghi, astfel încât orizontul descrie nemărginirea... ori de câte ori mă aşez în acea poziţie, astfel încât gândul umple Universul... ori de câte ori ascult tăcut, astfel încât zumzetul speranţei îşi desfăşoară extremele... cât de la mine pân' la tine... clipocind bucurie, picurând armonie, susurând încredere, sângerând dragoste... îmi aduce în faţă un curent răcoros cu iz de copilărie şi tot ce am visat cândva am strâns în sertarul căptuşit cu tăcere şi ornat cu linişte, am desenat cu linii paralele tot ce nu exista, am pictat în culori transparente tot ce nu se putea, am sculptat plan sentimente de neimaginat... îmi suflă în ceafă un aer maliţios cu aromă de fericire şi tot ce am sperat cândva am împachetat riguros în conştiinţă, am înghesuit redundant în nesăbuinţă... un aer cald ca de evantai, un evantai scăldat în culori, întreţăsut cu lumină şi armat cu zeci de ace cupidonice, placat cu iluzie şi ornat cu dorinţă, spicat cu visare şi brodat cu năzuinţă... Un evantai al speranţei...
Ori de câte ori privesc în acel unghi, ori de câte ori mă aşez în acea poziţie, ori de câte ori...
îmi fac vânt încrezător cu un... evantai al speranţei...
Cu dedicaţie: acelora ce văd în prietenie mai mult decât un simplu mod de a trăi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)